Treceți la conținutul principal

1 an cu aparat dentar - cum a fost?

La finele lunii mai, am avut o realizare: am împlinit 1 an de când mi-a fost montat aparatul dentar. Trebuie să spun că după 1 an în care am schimbat lunar arcul, elasticele, am folosit ceară ortodontică și am început să folosesc unguent cu propolis, am început să zâmbesc și să nu mai am nicio reținere.

Pentru mine aparatul dentar a presupus mult curaj și răbdare, deoarece cu cât înaintezi în vârstă, cu atât dinții se îndreaptă din ce în ce mai greu. Practic, medicul ortodont lucrează cu oasele tale, deci nu se întâmpla nimic peste noapte și nici munca lui nu este ușoară.

Înainte de montarea aparatului dentar am suferit o extracție, iar după vreo 7-8 luni am suferit altă extracție pentru a se mișca dinții pe arcadă și pentru a prinde un aspect estetic. Nu este cel mai plăcut să renunți la ce aveai înainte, însă baba suferă la frumusețe spune o vorbă din popor.
Apoi, în locul unde au fost făcute extracțiile mi s-au adăugat niște sârmulițe (nu le cunosc denumirea) pentru a se micșora spațiul interdentar. Trebuie să recunosc, a fost groaznic la început, dar pe măsură ce a trecut timpul, corpul s-a obișnuit.

Igiena este foarte importantă, în special când porți aparatul dentar. La igiena mea de până atunci s-a adăugat apa de gură și periuțele interdentare pe care e bine să le folosești la fiecare spălare.

Ca și costuri, pentru cei care vor să-și pună aparat dentar, trebuie să știți că nu este ieftin. În această perioadă de 1 an am ajuns la costuri de estimativ 6000 de lei, ce au inclus amprentare, montarea aparatului, schimbarea arcului și a elasticelor lunar și extracțiile.

În ceea ce privește, adaptarea mea la societate cu aparatul dentar, a fost chiar ok, mă așteptam ca lumea din jurul meu să nu mă privească cu ochi buni, în special atunci când mă prezentam la serviciu. Cea mai simpatică reacție este a copiilor. Au fost copii care au spus: „V-ați pus proteză, doamnă?”, „Dar ce ai în gură?”, „Woa, aveți elasticele sub forma de infinit!”. Toate opiniile copiilor mi-au adus zâmbete și lumină.

Ceea ce vreau să subliniez este că, dacă tu îți dorești să faci o schimbare care te ajută să te simți mai bine, eu nu văd de ce să nu o faci. Dar trebuie să te gândești și la consecințe. În cazul meu, consecințele sunt de ordin pozitiv.







Și încă nu s-a terminat, dar știu că eforturile nu sunt în zadar.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Snacks-uri și dulciuri de mult uitate

Eu sunt fana snacks-urilor. Încă de când eram copil ronțăiam tot felul de pufuleți aromați în fața blocului sau le cumpăram de la chioșcurile (erau parcă vreo 5 și mereu era tentație să privești în vitrină) din drum spre casă sau din drum spre școală. De foarte multe ori nu rezistam să nu desfac punga pe drum. Așa că m-am informat și am aflat de firma Standard Snacks care producea snacks-urile Oups, că a intrat în insolvență. Nu-i de mirare că acestea nu mai există. Așa că astăzi voi povesti puțin despre snacks-urile de mult uitate. Voi începe cu preferatele mele: OUPS! Senzaționale! Nu se mai fabrică așa ceva de foarte mult timp. Nu erau scumpe, dacă îmi amintesc bine costau estimativ 1 leu (10.000 lei). Favoritele mele erau cele cu pizza și ardei iute. Exista și varianta de popcorn, dar nu erau cele mai reușite. Biscuiții Bazzaconi . Ultima oară se găseau la kilogram, dar nu aveau același gust.  Îmi placeau foarte mult cei cu măsline și brânză. Erau produse tot de Stand...

Petiția și prostia

Petițiile au și ele rolul lor atunci când „nu se mai poate”. Nu știu cât de eficiente sunt în unele situații. Am întâlnit situații în care o petiție pe care am semnat-o a funcționat (cea pentru reabilitarea Gării Brașov), dar am semnat și petiții care, sincer, nu cred că au ajuns la cei care trebuiau „sensibilizați”. Însă, scandalul de acum câteva zile de pe internet cu petitia contra probei de bacalaureat la limba română a stârnit controverse. Eu totuși cred că este o glumă. Din ceea ce am citit, am înțeles că părinții se revoltă, deoarece limbajul folosit în elaborarea subiectelor îi încurcă pe copii. Cuvântul „interbelic”a fost picătura care a umplut paharul. Dragi părinți, e adevărat că bacalaureatul în țara noastră pe care o iubim și o urâm în același timp, este neadaptat cu zilele noastre, dar copiii învață la școală despre perioada interbelică. Trebuiau să știe măcar ce înseamnă. Și atunci și-ar fi amintit și operele. Eu consider că bacalaureatul și examenele naționale (ce...

Am citit o carte despre Ceaușescu...

       După 7 ani de la prima postare pe blog și după aproximativ 3 ani de pauză, mi-am amintit cât de mult îmi plăcea să scriu aici, să mai povestesc câte ceva. Pauza pe care am avut-o s-a datorat incertitudinii mele de a mai scrie și chiar de a mai activa pe orice rețea socială. Și pentru că nu m-am hotărât dacă să mai exist în online sau nu, mi-am zis că ar fi bine să mai scriu, deci măcar practic ceva cu plăcere.     După o perioadă în care nu prea am mai citit o carte pe de-a întregul, am zis că trebuie să revin la acest vechi obicei și bine am făcut. Am ales să citesc o carte care mi-a schimbat modul de a privi lucrurile.     Anul trecut, am pus ochii pe o carte despre Ceaușescu. De ce despre Ceaușescu? Păi, pentru că eram curioasă de ce unii oameni spun că a fost mai bine atunci decât acum și invers. Nu înțelegeam de ce această utopie privind comunismul și de unde atâta ură față de democrație. Însă citind această carte, am început să înțele...