Iulia scrie despre lucruri diverse

Ei, s-a mai încheiat un ciclu din viața mea: studenția. Parcă acum 3 ani mă hotărâsem după 1 an de pauză de liceu să mă înscriu timid la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov. Vreau să mulțumesc tuturor persoanelor care m-au susținut și convins să merg mai departe: logodnicului meu Radu, doamnei dirigintă din liceu d-na Claudia Enache, părinților mei, dar și altor oameni dragi care au avut încredere în mine. Anii de facultate au fost cei mai frumoși din viața mea de până acum: am întâlnit oameni frumoși cu povești interesante, persoane cu care am putut colabora cu drag și mi-am făcut prieteni (sper că pe viață!). Am reușit să dau tot ce este mai bun din mine în acești ani și le doresc profesorilor sănătate și studenți la fel de motivați ca mine să-i asculte și să pună întrebări atunci când predau. Am avut examene ușoare, frumoase, dar și care au creat tensiuni și emoții interioare. Însă nu mă pot abține să nu fac o paralelă cu o piesă de teatru radiofonic insp

Toată lumea vorbește, încă, despre BrExit, sau BREXIT (sincer nu contează cum e scris, esența este aceeași). Cum s-a ajuns aici? Haideți să recapitulăm. 1. S-a pornit o campanie pentru ieșirea din Uniunea Europeană a Regatului Unit și al Marii Britanii. Motivele nu le-am urmărit, dar sunt sigură că este vorba despre taxele care le percepe UE și trecerea la moneda Euro, Lira Sterlină fiind moneda națională a Marii Britanii. Un al motiv ar putea fi că sunt sătui de imigranți (au spus pe undeva prin 2015 parcă, despre coborârea barierelor la graniță). 2. S-a votat. Cetățenii care au participat la vot, ori nu s-au informat, ori nu s-au prezentat, ori n-au înțeles ce votează. Regretele acum cred că sunt de prisos. Votul înseamnă maturitate și responsabilitate. Se pare că și statele dezvoltate, nu doar România, au probleme cu ceea ce înseamnă responsabilitatea pe care o poartă votul. 3. Toată această campanie asupra cărora au investit și televiziunile, nu doar politicienii, a stârnit u

Nu prea urmăresc eu echipele de fotbal din lume, însă aseară i-am dat o șansă echipei României. Ei bine, rezultatul nu mi-a dezamăgit așteptările. Spun asta pentru că tot ceea am auzit despre fotbal în ultimii 3 ani a fost despre hoția altora, prostia patronilor de cluburi etc. Așa că am rămas neimpresionată în continuare. Pe parcursul meciului România - Albania am observat că există drame reale: dacă unul dintre jucători primește un șut în picior, cade lat jos. Înțeleg când un om e rănit, dar la naiba! - ești sportiv! Apoi, am făcut o comparație între cele două echipe și am constatat cu stupoare că echipa noastră aleagă încet. De portar nici nu mai vorbesc, că nu e cazul. Dar oricât de nepricepută aș fi la fotbal, am descoperit câteva glume despre meciul de aseară, care cu siguranță, pe oricine care nu urmărește niciun meci din fotbal, îi va amuza: S-a adeverit gluma cu autocarul de acum ceva vreme! Drama de pe teren Finalul meciului Întoarcerea acasa Îmi pare

De când am blogul, nu am scris niciodată atât de dimineață (nu este nici măcar ora 9). M-am decis să scriu după o zi de vot județean în care a ieșit câștigător un primar, care a mai fost primar de 2 ori și de care toată lumea se plânge. Eu nu sunt surprinsă că a ieșit așa. Chiar deloc. Sunt sigură că există oameni care în mediul online îl înjură pe câștigător, dar pe ascuns s-a întâmplat invers. Am stat și am analizat de-a lungul campaniei electorale fiecare candidat. Am constatat la final, că persoanele care au contracandidat nu au venit cu proiecte care să satisfacă diferite nevoi ale cetățenilor. Fiecare viza doar o categorie de grupuri: unii doar pensionari, alții doar tineri, alții interesele persoanelor din partid, alții interesele familiei. Apoi, criticau contracandidatul. Că el nu a făcut, nu a dres, că e cercetat penal, eu nu-s, etc. Capra vecininului a murit de atâtea ori, de câți candidați au spus asta. Credibilitatea a scăzut pe măsura unor astfel de declarații

La mulți ani tuturor copiilor din prezent, trecut și viitor! Astăzi este o zi foarte frumoasă în care trebuie să ne amintim de copilărie, așa că voi împărtăși câteva amintiri din copilăria mea. Eu la 3 ani (Cred că aveam grijă de ochii păpușii) Când aveam vreo 6-7 ani îmi plăcea să merg în vizită la bunici și la verișoara mea să ne jucăm cu radioul defect al bunicului care devenise pe post de adăpost pentru păpușile Barbie. După ce ne certam pe diverse teme, ne împrumutam jucăriile. Îmi aduc aminte când mă duceam la școală dimineața, mă opream la parterul scării să ne întâlnim toți prietenii să mergem către școală (eram 3 fete în scară la mine și 2 fete în scara alăturată. Pe măsură ce au trecut anii eram din toate cartierele din preajmă și băieți, și fete). Devenise o obișnuiță pe drum să ne întâlnim cu un nene care nu era prea întreg la minte, îi spuneam Generalul, dar avea grijă zilnic să ne spună că vom lua note bune și că suntem copii de treabă. Era chiar amuzant când gă