Iulia scrie despre lucruri diverse

De curând m-am hotărât să-mi achizioționez un nou animal de casă: peștele. Da, peștii sunt plictisitori. Dar am motive pentru a mă plictisi alături de ei: Pentru liniște . A avea un acvariu în încăperea unde studiezi poate reduce stresul examenelor. Uneori sunt momente atunci când studiezi, încât simți că nu mai poți și îți vine să nu mai faci nimic; privește peștii din acvariu și peste câteva minute îți poți continua activitatea. Datorită culorilor vii pe care peștii le au . Nimic nu se compară cu natura la tine acasă, unde poți observa cum trăiesc aceste ființe subacvatice, coloritul lor minunat este o încântare pentru ochi. Pentru că îmi place să am animale pe lângă mine . Chiar dacă peștii nu se compară cu o pisică sau cu un cățel, peștii pot fi o companie plăcută prin faptul că sunt acolo mereu, în același loc. Acvariul îți poate oferi confortul psihologic de care e nevoie în orice situație, deci dacă înclinăm balanța între investiția (nu mică) pe care o aloci în crearea a

Violența nu (mai) este tolerată la noi în societate. Iar de școală nici nu ar trebui să se mai discute. Însă se pare că ar mai exista profesori care manifestă violență verbală. La noi la Brașov a apărut în presa locală diverse articole în care s-a anunțat de un profesor de chimie al liceului Emil Racoviță care a primit plângeri din partea unor elevi la Consiliul Elevilor. Din ceea ce am citit am înțeles că domnul profesor le-ar fi adresat diverse jigniri. Tot articolul îl găsiți online pe site-ul ziarului  Transilvania Expres . Reacția acestei știri a stârnit un val de reacții care îl susțin pe profesor.  Majoritatea susțin că datorită modului său de predare (?) au reușit să învețe la chimie și au avut succes în a fi medici și farmaciști. Oare datorită severității lui s-a ajuns acolo sau a ambiției personale? Îmi pun un mare semn de întrebare. În copilărie și eu am avut un profesor care nu era prea drăguț în ceea ce privește relația profesor-elev, și totuți nouă ne plăcea de el.

Se întâmplă uneori să nu am inspirație la scris, creativitatea să-mi dea bătăi de cap, așa că am rugat-o pe Adina, prietena mea de  Radio RCT  să-mi propună un subiect pe care să-l dezbat aici pe blog cu voi cititorii mei (încă puțini, dar este timp să vă înmulțiți). Așa că astăzi voi aborda subiectul propus de Adina: setea de prostime. Foarte tare ideea. Chiar se potrivește cu realitatea noastră de zi cu zi. Ne place să fim uneori și proști..trebuie să recunoaștem. Cum definim această prostie? Prostia este peste tot pe internet în special. Suntem proști când dăm share pe Facebook la statusuri gen: Serios? Ăsta e motto-ul după care te ghidezi în viață? Un alt lucru care mi se pare cea mai mare prostie pe care o poate cineva (din nefericire, nu am văzut să se întâmple în România) sunt acele „challenge”; condom challenge, Kylie Jenner lip challenge, etc. Ce? Vrei să te sufoci? Pe bune?Ești sadic. Atunci când urmărim la tv sau pe net bârfe despre vedete și politicieni. Da..

Întodeauna vor exista diferențe între generații. Discuții contradictorii între tineri și bătrâni. Fiecare generație are atât lucruri pozitive, cât și lucruri negative. Zilele acestea am găsit un post pe Facebook care sună cam așa: „ Am mers la școală într-o dimineață în care erau -27 de grade afară. Duceam cu mine, ca în fiecare zi de iarnă, o plasă de lemne. Toți elevii de la școala noastră duceau lemne. Pentru că aveam sobe în clasă, iar școala nu avea bani. Noi făcem și focul. Prin rotație un elev aducea o plasă de surcele. Dacă el se îmbolnăvea sau din cauza zăpezii nu putea ajunge la școală, aveam în dulapul din spatele clasei 2 plase pline de surcele. De rezervă. Nu aveam petrol sau benzină. Nu se găseau. Aveam în schimb lac de mobilă, pe care tatăl unui coleg îl fura de la o fabrică din apropiere. Primele 2 ore, până se dezmorțea puțin aerul din clase citeam. Nu putea nimeni să scrie nimic. Îți înghețau degetele… De două ori pe săptămână aveam ore de la 7. Școala era 6 z

Munca cu oamenii este grea. Este grea datorită multitudinii de personalități cu care te întâlnești, datorită vieții diferite a fiecăruia. Însă există și lucruri pozitive în muncă asta grea (ca orice altă muncă de altfel): atunci când ți se spune „mulțumesc”, „te rog” sau când ți se cere scuze atunci când este cazul, când cineva îți zâmbește, când comunică prin toți porii cu tine etc. Cel mai frumos lucru, deși uneori să fim sinceri, cel mai nasol este să lucrezi cu copii. De ce spun frumos, de ce spun nasol? Frumos este atunci când observi că ești privit cu interes, când ți se pun întrebări curioase, când e liniște și tu poți explica anumite lucruri, când îți dăruiesc un zâmbet, când te îmbrățișează (da, mi s-a întâmplat să fiu îmbrățișată de către copii), când sunt atașați de tine sau atunci când pentru unii dintre ei, ești ca a doua mamă etc. Și ca orice lucru frumos, sunt și lucruri negative: atunci când ești jignit sau ți se răspunde obraznic, când există conflicte aparen

Oficial s-a intrat în sesiunea studențească de iarnă și pe alocuri vezi tineri care se îndreaptă spre sălile de lectură ale bibliotecilor cu laptop-urile, cu cărți în mână, iar alții cu iubitul/iubita. Și eu evadez periodic la sala de lectură pentru a îmi pregăti proiectele pentru diverse examene, dar și pentru că sunt cărți pe care nu le pot lua acasă, dar le gasesc acolo. Nu locuiesc la cămin ca să pot spune  cum este pe acolo în sesiune, dar din auzite înțeleg că nu e fain când cineva dă drumu` la manele și tu vrei să înveți. Pot spune că sunt norocoasă că stau cu părinții încă. Un truc pe care îl folosesc când învăț pentru examene este să dorm cât de mult pot. Dorm câte 10-12 ore/noapte în sesiune, iar dacă nu reușesc mai adorm ziua câte 2-3 ore. Merg pe principiul creier odihnit-eficiență în învățare. Un lucru care obișnuiesc să-l mai fac în sesiune este să mă răsfăț. Ciocolata este ceva nelipsit în perioada asta stresantă. Îmi asum fiecare gram în plus la cântar dacă iau n

Oamenii sunt frumoși. Noi oamenii putem face lucruri minunate zi de zi. Putem construi și dărâma în același timp. Putem muri și învia în același timp. Suntem speciali. Mie îmi plac oamenii. Cred în frumusețea umană. Cel mai mult îmi place atunci când râde cineva. Dacă se răde în grup e și mai bine. Zâmbetul este unul din lucrurile care ne face deosebiți. Nu există persoană căreia să-i stea nașpa atunci când zâmbește. Suntem frumoși atunci când suntem solidari pentru o cauză bună. Când ne unim să facem bine, ca de exemplu când ajuntăm un om bolnav sau adoptăm un cățel sau o pisică. Când dormim. Atunci când dormim avem o privire pașnică, suntem senini. Când îmbrățișăm sau ne împărtășim dragostea. Când avem idei în comun cu cineva sau ne asemănăm. Știu că uneori oamenii pot dezamăgi și pot pune piedici. Dar avem momente când suntem frumoși tare și al naibii de interesanți. Smile!

Unul din serialele care mă dă pe spate de câțiva ani încoace este Game of Thrones. M-am apucat și de citit cărțile (în prezent aș vrea să o cumpăr pe a IV-a). Serialul a ajuns la sezonul 6, a cărui dată a fost confirmată de HBO de curând. Multă lume mă întreabă de ce citesc și mă uit la serial. Ei bine, e mișto să vezi personajele din carte umane. Chiar dacă sunt personaje care nu seamănă neapărat cu cele din cărți, tot e mișto. Sunt nerăbdătoare să știu dacă Jon Snow trăiește (eu zic ca da), îmi doresc să văd anumite personaje transformate după moartea lor așa cum apare în cărți. Fanii încă se întreabă ce s-a întâmplat în serial cu Gendry, cu Osha și Rickon, Stannis Baratheon, sau dacă Sansa și Theon nu cumva au picioarele rupte. Acțiunea se învârte în jurul unui tron de fier (nu de porțelan) și al sexului (trebuie să recunoaștem că este multă nuditate). Tronul de porțelan Sezonul acesta urmează să urmărim continuarea seriei de succes, producătorii aproprindu-se de ultime

Am tot văzut de ceva timp că lumea brașoveană este mega nemulțumită de RAT Brașov. Trebuie să recunosc că mă situez printre ei. Iată și motivele: Mărimea autobuzelor. Dimineața când traficul este aglomerat, responsabilii trimit autobuze mici. Chiar astăzi unei fete care probabil mergea la școală/facultate i s-a prins piciorul la ușă datorită aglomerației. Și nu, nu putea să-l aștepte pe următorul pentru că avea probabil un curs la care trebuia să ajungă. Controlorii frate. Au un aer de inspectori, când ei de fapt sunt subinspectori (vreau să subliniez ideea că nu sunt mai presus decât pietonul). Mă deranjează că nu sunt corecți și că sunt momente când nu poartă uniforma.   Schimbările ciudate . Am înțeles ideea de a economisi hârtia, dar nu credeți că trebuia întâi să faceți o cercetare cu nevoile brașovenilor legate de transportul în comun? Nu sunt singurul blogger care crede asta. Sau singurul brașovean. Ca să nu mai spun de persoanele cu dizabilități care ar trebui să circule

Am trecut cu bine trecerea dintre ani, iar a doua zi după ce te trezești din amorțeala chefului de noaptea trecută. A doua zi, după ce se doarme și se mănâncă bine, în primul rând te ia lenea. Pfai, o lene cum nu te ia tot anul, de ziua ta, de Paști și în alte sărbători marcante. După ce am făcut curat la locul cu pricina și ne pregăteam să plecăm acasă, mi-a venit ideea să nu merg să lenevesc acasă când pot merge să lenevesc în oraș. Ce mi-am zis: hai să-i corup și pe alții și iată că am reușit. Să facem un joc de bowling sau să mergem la cinema să vedem noutățile. După lungi discuții ne-am hotorât să mergem la cinema la o comedie (după alte lungi discuții legate de film - de parcă fusesem să ne alegem haine, nu să vedem un film ) și să băgăm o haleală (după chef îți chiorăie mațele). Surpriza cea mare a fost când ajunși prin oraș, toată lumea era acolo: abia am găsit o masă liberă să mâncăm. Localul unde am fost nu mai avusese coada așa mare de vreo câteva luni bune.Iar la cinem