Iulia scrie despre lucruri diverse

Atitudinile față de copii s-au schimbat în decursul celor 26 de ani de democrație. Dacă înainte, copii erau lăsați în voia lor, aveau voie să se murdărească și materiile studiate la școală nu erau o problemă, acum lucrurile stau exact invers. Atitudinea față de copii acum este de (supra)protecție, iar materiile studiate la școală îi preocupă pe toți cei care nu mai suntem elevi/studenți. Asta nu este un lucru neapărat rău, dar am observat că există tendința de a-i critica pe copii după muzica pe care o ascultă. Ei bine, vreau să vă spun că și noi ascultam muzică asemănătoare cu muzica din prezent. Iată câteva exemple: Litoralul românesc este supraevaluat încă din anii 2000, iar gagicile care sunt libere să folosească autobronzant vor fi mereu la modă printre puștoaice. Muzica noastră: Andre - Liberă la mare Muzica lor: Corina - Autobronzant Alcoolul este cool pentru orice generație sub 18 ani, să bei la necaz e și „mai mișto”. Iar dacă îți mai înșeli

Anul acesta am zis să îmi încerc și eu norocul de a intra în sistemul de învățământ românesc. Am dat examen, l-am promovat, am medie bună, sunt în primii 10. Și ghiciți ce? Abia sunt posturi. Iar instituțiile comunică din gând în gând (nu din când în când). Ieri specializarea mea a fost programată la ora 17:15 și am ajuns la ora 17 ca să fiu sigură că nu voi întârzia. Ghiciți ce (din nou): am intrat în jur de ora 21:30 și am ieșit pe la 22:15...estimativ. În tot acest timp mi-au venit tot felul de idei și chiar o rimă. 1. „Am întrebat 100 de români, ce poți face cât stai la coadă la inspectorat? Sigur s-ar fi gâsit 8 variante. Puteți scrie într-un comentariu care credeți că ar fi fost răspunsurile. 2. Inspectoarea generală nu a ieșit din sediu cât timp am stat acolo, iar la un moment dat au intrat niște jandarmi. Probabil că se temea să nu fie linșată de populația enormă din curtea inspectoratului. 3. Un câine și-a făcut apariția la poarta unde se poate parca. Probabil că și e

Astăzi, 16 august 2016, blogul Iulia scrie despre lucruri diverse a împlinit 1 anișor!! Și pentru că mă simt mică față de alți bloggeri, aș vrea să împărtășesc câteva lucruri care le-am învățat în tot acest timp datorită blogului. În primul rând, aș vrea să mulțumesc tuturor cititorilor mei, celor care dau click pe postări ca să mă încurajeze și celor care îmi mai scriu câte un comment din când în când. Probabil că fără voi nu aș fi continuat să mai scriu. Am învățat că este important să scrii din inimă ca să iasă bine. Apoi am învățat că fără câte o poveste personală nu faci nimic, e ca și cum nu-ți pui amprenta pe ceea ce scrii. Sau ca și cum nu ai fi tu. Am învățat că trebuie să-ți placă ce scrii. Dacă nu-ți place tematica abordată, totul va fi flasc și cu siguranță, nu vei atrage nici cititori. Am mai învățat să aștept să sosească inspirația și motivația. Fără ele, poți cădea în plasa scrisului fără sens. Și este important să-i dai sens blogului tău și chiar să-ți dai sens

Eu sunt mare fană a gimnasticii artistice, în special feminine. Din 4 în 4 ani mă uit cu sufletul la gură pe TVR să văd cum sportivii noștri români evoluează printre alți sportivi din lume. Urmăresc Jocurile Olimpice de când eram doar o puștoaică: mai precis de când era Andreea Răducan, Monica Roșu, Sandra Izbașa și Cătălina Ponor. După fiecare olimpiadă veneau acasă cu medalii și cu zâmbetul pe buze. Mândria noastră de români care ne urâm țara a crescut și am început să credem că sportivii noștri sunt niște cai de bătaie. Ei bine, s-a întâmplat ca în 2016 să nu mai meargă treaba ca înainte. Oare de ce? Haideți să ne gândim... 1. Nu se mai investește în sport. Deloc. Și investiția nu e doar a statului, ci și a părinților care își înscriu copiii în cluburi sportive. Iar copiii trebuie să-și dorească să practice un sport. Acum este era tabletelor.. 2. Așteptările pentru sportivii noștri sunt destul de mari. Dacă au experiență nu înseamnă că gata, automat vor veni medaliați. Trebu

De câte ori nu am auzit cu toții și am judecat diverse persoane dupa profesia/meseria pe care o are ?De doctori spunem că sunt șpăgari, de profesori că sunt neștiutori, de angajații de la drumuri și poduri că sunt leneși etc. De câte ori nu am auzit despre o persoană care a ieșit la pensie că s-a angajat și „fură locul unui tânăr” sau de un proaspăt absolvent care nu se poate angaja „că nu are experiență” ? Ei bine, consider că avem multe stereotipuri, credem în superstiții prea mult. Și eu credeam în tot felul de lucruri până când am citit un lucru foarte interesant într-o carte: există etape care fac parte din „sănătatea profesională”. Mă refer prin „sănătate profesională„ la acele decizii de carieră care oferă confort psihologic, echilibru între viața personală și profesională și responsabilitate. Etapele despre care am amintit mai sus sunt: de creștere (până la 14 ani: etapă în care ne dezvoltăm profesional prin descoperirea capacităților, intereselor, încă imature!), etapa exp