După 7 ani de la prima postare pe blog și după aproximativ 3 ani de pauză, mi-am amintit cât de mult îmi plăcea să scriu aici, să mai povestesc câte ceva. Pauza pe care am avut-o s-a datorat incertitudinii mele de a mai scrie și chiar de a mai activa pe orice rețea socială. Și pentru că nu m-am hotărât dacă să mai exist în online sau nu, mi-am zis că ar fi bine să mai scriu, deci măcar practic ceva cu plăcere.
După o perioadă în care nu prea am mai citit o carte pe de-a întregul, am zis că trebuie să revin la acest vechi obicei și bine am făcut. Am ales să citesc o carte care mi-a schimbat modul de a privi lucrurile.
Anul trecut, am pus ochii pe o carte despre Ceaușescu. De ce despre Ceaușescu? Păi, pentru că eram curioasă de ce unii oameni spun că a fost mai bine atunci decât acum și invers. Nu înțelegeam de ce această utopie privind comunismul și de unde atâta ură față de democrație. Însă citind această carte, am început să înțeleg mai multe.
Sursă foto |
Cartea este scrisă de prof. universitar Lavinia Betea, care are un doctorat în psihologie socială și pe care o știu urmărind seria de pe TVR „Adevăruri despre trecut”. Felul ei de a povesti m-a făcut să cumpăr cartea. Trebuie să știți că această carte nu este o carte de beletristică, nici un omagiu despre un conducător dintre mulți alții, ci o carte de istorie, cu referințe din Arhivele Naționale, din discuții cu martori ai vremi și nu numai. „Ceaușescu și epoca sa” nu este o carte, doar despre un conducător tiran sau extraordinar, ci o carte despre România de la 1918, anul nașterii lui Ceaușescu, și România pănă la 1989, anul morții sale.
Ce am apreciat cel mai mult la „Ceaușescu și epoca sa” este echilibrul cu care este abordată tema. Sunt prezentate fapte, discursuri și citări care mi-au demonstrat că 40 de ani de comunism au fost cu bune și cu rele, că Ceaușescu a avut și el tirania și aroganța sa, dar că a și construit și s-a contrazis cu URSS sau alte țări din blocul sovietic. Ce m-a deranjat la această carte a fost poate că mi-aș fi dorit să știu mai mult ce a fost în perioada monarhiei, ceea ce mă determină să caut cărți care abordează perioada respectivă. De asemenea, nu mă convinge nici că a fost mai bine atunci și nici că populația a fost mai fericită și împlinită.
În încercarea mea de a afla ce a fost deosebit atunci sau ce a fost îngrozitor, au fost câteva lucruri care m-au ajutat să înțeleg de ce viața noastră este așa cum este acum. De unde a pornit totul? Din carte am aflat că în după recesensământul din 1930 „aproape patru cincimi din populația țării erau săteni” și că venitul pe cap de locuitor era „comparabil cu cel al francezului de la 1789 sau al englezului de la 1648”. O altă chestiune interesantă pe care am aflat-o cititnd „Ceaușescu și epoca sa” a fost faptul că a existat o cerere către Uniunea Sovietică de restituire a tezaurului pierdut în urma Primului Război Mondial, iar că acestea i-a fost refuzată. O altă informație care m-a făcut să reflectez asupra lucrurilor este cea a statisticilor prezentate în carte cu privire la numărul infracțiunilor petrecute care aveau legătură cu posibile tentative contra regimului; în 1987 în închisori se aflau 5216 persoane condamnate pentru „viață parazitară”, 7124 pentru ultraj, 1542 persoane pentru trecerea frontierei și 3175 pentru tulburarea ordinii și liniște publice. Ceea ce mi-a arătat că au existat persoane care erau contra regimului încă de pe atunci.
Acestea sunt doar o parte dintre informațiile pe care le veți găsi în carte. Merită să o citiți, deoarece reprezintă realitatea într-un mod obiectiv. Este bine să ne cunoaștem istoria, deoarece ne-a format ca națiune, este parte din noi.
Totodată, este discutabil și prezentul. Libertatea prost înțeleasă, lumea virtuală, dar și cunoașterea de informații la care nu am fi avut acces probabil niciodată sau poate că ar fi fost cenzurată atunci, face ca România să se situeze la un alt nivel acum. Roadele le vom culege probabil în curând.
Sursă foto |
Eu cred că totuși trebuie să ne gândim foarte bine atunci când declarăm „a fost mai bine atunci”...vă las pe voi să reflectați în legătură cu asta, dar numai după ce citiți cartea. Din respect pentru diversitatea de opinii pe acest subiect, nu voi răspunde la niciun mesaj sau comentariu legat de vreun regim politic..bun sau mai puțin bun.
Pentru mai multe informații, vă las un video către un interviu al Laviniei Betea despre carte:
Iar dacă aveți recomandări de cărți despre perioada monarhiei din România, vă voi fi recunoscătoare!
Comentarii
Trimiteți un comentariu