Iulia scrie despre lucruri diverse

Îmi aduc aminte câteodată că am avut și eu 15, 16, 17 ani. Am fost eleva colegiului economic din Brașov. Inițial nu am fost încântată de a studia la un liceu cu profil de servicii, deoarece am visat dintodeauna că voi fi elevă la un liceu cu profil de filologie. Eh..uneori visele nu se îndeplinesc. Am fost destul de trsită de faptul că ajunsesem să fac un profil care-mi displăcea total: alimentație și turism, mai precis, urma să am calificarea de ospătar. Ceea ce mă zgâria pe urechi. Dar până la urmă a fost bine, așa că pe această cale le mulțumesc profesorilor mei din liceu. Fără profesionalismul și bucuria de a fi profesori nu ar mai fi fost orele la fel de plăcute și nici anii de liceu. Mi-a plăcut faptul că aveau simțul umorului în anumite momente, ceea ce i-a făcut extraordinari, mai ales, pentru că perioada adolescenței este complicată și agitată, astfel încât nu se comportau imposibil. Replici celebre ale profesorilor mei din liceu (pe care mi le amintesc; amintirile, însă...

Cum e mai bine să fi? Cum vor ceilalți să fi? Cum vrei tu să fi? De ce societatea nu acceptă oamenii grași, dar cei slabi sunt admirați? Cum îi stă omului bine? Omului îi stă bine zâmbind, fiind el însuși. Îi stă bine atunci când exprimă emoții pozitive; îi stă bine atunci când are speranță și este optimist sau îndrăgostit. Mai contează dacă e gras sau slab? Vă dau eu răspunsul: nu. De fiecare dată când mi se spune „vai, ce drăguț, dar pe când bebe?!” stârnește o adevărată milă pentru cei care o spun și asta pentru că e clar că acele persoane au stereotipii. Stereotipul siluetei tip viespe e un mit. Eu bănuiesc că vine de pe vremea când femeile se strângeau cu corsetul până când nu mai puteau. Cam de prin secolul XVI provine această mentalitate, mai ales când femeile îți arătau senzualitatea cu astfel de siluete. Dar noi nu mai suntem în acele perioade. Acum femeile au șunci, cur, țățe mari și umflate. Da, așa sunt denumite în secolul XXI. Nu uita, atunci când întrebi o fată ...

După multe auzite și după promovarea de pe Facebook, m-am decis să merg și eu la Street Food, organizat și în Brașov, de această dată. Locația este amplasată, după cum majoritatea știți, sub Tâmpa, orarul este în timpul săptămânii de la ora 12 la 23, iar în weekend de la ora 10 la 23 (24 - 27 august). Eu am ajuns azi în jurul orei 19 și am rămas mască de modul cum este organizat totul; pentru cine nu a mai fost până acum la un Street Food, mâncarea se servește dintr-o rulotă și în general găsești preparate care se servesc cu mâna. Deci să revin la subiect. Toate aceste rulote erau amplasate pe o alee destul de strâmtă, astfel încât trecătorii și viitori consumatori nu aveau loc unii de alții. Se formaseră cozi interminabile, iar persoanele care au venit cu bebeluși în cărucior (da, ați citit bine) nu aveau loc să treacă de câinii în lesă care păreau (sărăcuții!) că vor deveni sanitarii evenimentului. Apoi, am zis că totuși parcă miroase bine și aș ciuguli ceva, mai precis un burger...

Astăzi este o zi specială, închinată acestui blog pe care ai ales să-l citești și care a evoluat datorită ție. Acest blog, care momentan poate nu este unul din preferatele tale, dar poate cândva va deveni, împlinește 2 ani. În acești 2 ani, am învățat de la tine că îți place să citești despre locuri în care ai fost sau îți dorești să mergi, despre realitatea noastră de zi cu zi. Știu sigur că te atrag titlurile care dezvăluie totul sau nimic, dovada că și anul acesta ai ales să citești cât mai divers. Uite! Aici am dovada că ai fost alături de mine încă un an pentru că aceste postări au strâns peste limita imaginată de mine; sunt 10 lucruri diverse, dacă vreodată te plictisești de cotidian, recitește-le și îți vei reaminti cât de frumoasă și intensă este viața: 10. Cruda mamă natură 9. Fata cu cercel de perlă 8. Înapoi din vacanță 7. 5 ore într-o instituție publică 6. Aparat dentar?! 5.   Tinerețe 4.  Promisesem că nu mai scriu despre politică, dar... 3.  Iarna...

Pare ciudat, dar mie îmi place Madonna. Să fiu clară: îmi place Madonna anilor `80 și un pic din `90 și asta pentru că face parte din copilăria mea, am crescut cu piese ale Madonnei, am urmărit videoclipurile controversate la televizor. Ce îmi place la ea? Ei bine, faptul că are curaj să fie nebună într-o lume a Hollywood-ului în care doar entertaiment-ul contează, iar în același timp se comportă ca atare pentru un entertainer. Nebunia ei îi aduce faimă, dar îi aduce și probleme, în special cele de imagine, dar în cazul ei, reclama negativă e tot reclamă. Îmi place și faptul că deși anul acesta face 59 de ani, ea nu se lasă și încearcă mereu să se reinventeze. Și dacă tot vorbeam de piesele ei, vă las să ascultați câteva dintre piesele noi și vechi ale Madonnei (printre cele care îmi plac, dar poate voi aveți alte preferințe): 1985: Into the groove 1987: La Isla Bonita 1989: Like a Prayer 1993: Bad Girl 1998: The Power of Goodbye ...

De curând a fost Ziua Iubitorilor de Cărți, iar eu mă aflu printre ei chiar dacă nu am postat. Așa că pentru a sărbători (cu întârziere), voi împărtăși cu voi câteva cărți pe care le-am citit și mi-au plăcut atât de mult încât vi le-aș recomanda și vouă cu multă căldură, indiferent dacă sunteți cititori înrăiți sau nu. Dacă vă plac poveștile sau acțiunile incredibile, vă recomand să citiți cărți care sunt în serie. Ca de exemplu, „Harry Potter” (le-am parcurs pe toate), „Urzeala Tronurilor” (doar o parte din ele), „Dune” sau colecția Annei Holt (ultimele două nu le-am citit, dar mi-au fost recomandate de alte persoane). Motivația mea pentru recomandările în serie este suspansul pe care îl ai de la un roman la altul, faptul că povestea nu se termină după doar 300 de pagini. Cel mai mult mi-a plăcut seria „Harry Potter”,însă nu aș știi să vă spun care dintre cele 7 mi-a plăcut cel mai mult, asta pentru că toate sunt foarte reușite. Poate „Talismanele morții”?  Dacă vă pl...

Fac parte dintre acei tineri care își fac griji pentru propiul viitor. Îmi fac griji pentru un loc de muncă, pentru o viață în care trebuie să ai rate la bancă, o familie care să nu fie nevoită să fie despărțită de alte meleaguri străine. Eu cred că aceste griji sunt pe de-o parte normale, deoarece îți dorești ca viața ta să fie ca și a celorlalți, iar modelul din familie își spune cuvântul. De cele mai multe ori, ne dorim să fim ca părinții noștri sau chiar opusul, în funcție de experiența de viață a fiecăruia. Pe urmă, apar mentalitățile celor din jur, care pun presiune pe niște idei, cum că trebuie să faci așa și pe dincolo ca să nu știu ce. Este foarte greu, mai ales la început de drum să nu asculți părerile celor din jur, chiar dacă unele nu sunt importante sau vin de la diverși oameni care nu au nicio legătură cu viața ta. Aici intrăm la categoria în care grijile nu sunt normale. Tot ce îți dorești, ca tânăr anxios după ce asculți în stânga și în dreapta, este să te gândeșt...