Fac parte dintre acei tineri care își fac griji pentru propiul viitor. Îmi fac griji pentru un loc de muncă, pentru o viață în care trebuie să ai rate la bancă, o familie care să nu fie nevoită să fie despărțită de alte meleaguri străine.
Eu cred că aceste griji sunt pe de-o parte normale, deoarece îți dorești ca viața ta să fie ca și a celorlalți, iar modelul din familie își spune cuvântul. De cele mai multe ori, ne dorim să fim ca părinții noștri sau chiar opusul, în funcție de experiența de viață a fiecăruia.
Pe urmă, apar mentalitățile celor din jur, care pun presiune pe niște idei, cum că trebuie să faci așa și pe dincolo ca să nu știu ce. Este foarte greu, mai ales la început de drum să nu asculți părerile celor din jur, chiar dacă unele nu sunt importante sau vin de la diverși oameni care nu au nicio legătură cu viața ta. Aici intrăm la categoria în care grijile nu sunt normale.
Tot ce îți dorești, ca tânăr anxios după ce asculți în stânga și în dreapta, este să te gândești: „dacă au dreptate”, „dacă pățesc ca ei”, și mulți alți „dacă...”, și aici este și sursa grijilor. E simplu: te temi. Astfel că, unii dintre noi ne blocăm și preferăm să nu mai acționăm deloc, iar alții se bagă cu capul înainte și își înfruntă frica.
Anxietatea asta tinerească trebuie să dispară. Trebuie să avem speranță, căci fără ea am fi ca și morți. Păcat că nu suntem considerați importanți din punctul de vedere al celor cu scaune (nu le spun numele, mi-e silă), astfel că încerci cum poți să fi pe un făgaș normal.
Câinii latră, caravana trece.
Știu că nu se mai poartă chestia cu #rezist, dar revin cu ideea că este important să nu te pierzi și să-ți încerci șansele, indiferent de cât de mici sunt.
Eu cred că aceste griji sunt pe de-o parte normale, deoarece îți dorești ca viața ta să fie ca și a celorlalți, iar modelul din familie își spune cuvântul. De cele mai multe ori, ne dorim să fim ca părinții noștri sau chiar opusul, în funcție de experiența de viață a fiecăruia.
Pe urmă, apar mentalitățile celor din jur, care pun presiune pe niște idei, cum că trebuie să faci așa și pe dincolo ca să nu știu ce. Este foarte greu, mai ales la început de drum să nu asculți părerile celor din jur, chiar dacă unele nu sunt importante sau vin de la diverși oameni care nu au nicio legătură cu viața ta. Aici intrăm la categoria în care grijile nu sunt normale.
Tot ce îți dorești, ca tânăr anxios după ce asculți în stânga și în dreapta, este să te gândești: „dacă au dreptate”, „dacă pățesc ca ei”, și mulți alți „dacă...”, și aici este și sursa grijilor. E simplu: te temi. Astfel că, unii dintre noi ne blocăm și preferăm să nu mai acționăm deloc, iar alții se bagă cu capul înainte și își înfruntă frica.
Anxietatea asta tinerească trebuie să dispară. Trebuie să avem speranță, căci fără ea am fi ca și morți. Păcat că nu suntem considerați importanți din punctul de vedere al celor cu scaune (nu le spun numele, mi-e silă), astfel că încerci cum poți să fi pe un făgaș normal.
Câinii latră, caravana trece.
Știu că nu se mai poartă chestia cu #rezist, dar revin cu ideea că este important să nu te pierzi și să-ți încerci șansele, indiferent de cât de mici sunt.
Comentarii
Trimiteți un comentariu