Treceți la conținutul principal

Amintiri din curtea școlii

Astăzi a început un nou an școlar. Pot să zic că îmi aduc aminte cu drag de anii de școală, de profesorii mei, de colegii mei. Îmi aduc aminte că-mi plăcea să stau în prima bancă, nu știu de ce, dar știu că rețineam lecțiile mai ușor și vedeam mai bine la tablă.

Probabil că am mai povestit asta, însă atunci când eram în școala generală, eram o gașcă întreagă care plecam spre aceeași școală. Numai din același cartier eram în jur de 6-7 copii, iar pe drum îi mai „culegeam” și pe alții. Era un sentiment plăcut, nu era zi să nu râzi sau să nu povestești ce ai făcut peste weekend.

Când ajungeam la școală, priveam tot timpul terenul de sport să văd dacă nu cumva era băiatul de care îmi plăcea pe atunci. Evident, la liceu lucrurile au stat altfel. Îmi amintesc în clasa a noua, toți bobocii își căutau „piesa” pe care să o observe în tăcere.

Trebuie să recunosc că nu-mi plăcea să merg la școală iarna. Cred că majoritatea fetelor admit asta, dar uram să fiu „spălată” cu forța, bulgărită și lasată să zac cu zăpadă în pantaloni toată ziua. Însă, singura perioadă din iarnă care îmi plăcea, era când venea vacanța de Crăciun. Din fiecare clasă se auzeau colinde, unele clase erau împodobite de către elevi și părinți.Profesorii așteptau și ei nerăbdători sărbătorile de iarnă. Era frumos.

Astăzi m-am uitat la știri. Mă uitam la chipurile elevilor. Nu era nimeni trist. Sunt sigură că fiecare dintre ei abia așteaptă să povestească ce a făcut în vacanță sau să se cunoască cu noii colegi. Anii de școală înseamnă amintiri.

În încheiere, vreau să vă zic, să aveți parte de un școlar cât mai bun, cu sănătate și tot ce vă doriți. Și nu uitați, creați-vă amintiri care să vă aducă zâmbetul pe buze!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Snacks-uri și dulciuri de mult uitate

Eu sunt fana snacks-urilor. Încă de când eram copil ronțăiam tot felul de pufuleți aromați în fața blocului sau le cumpăram de la chioșcurile (erau parcă vreo 5 și mereu era tentație să privești în vitrină) din drum spre casă sau din drum spre școală. De foarte multe ori nu rezistam să nu desfac punga pe drum. Așa că m-am informat și am aflat de firma Standard Snacks care producea snacks-urile Oups, că a intrat în insolvență. Nu-i de mirare că acestea nu mai există. Așa că astăzi voi povesti puțin despre snacks-urile de mult uitate. Voi începe cu preferatele mele: OUPS! Senzaționale! Nu se mai fabrică așa ceva de foarte mult timp. Nu erau scumpe, dacă îmi amintesc bine costau estimativ 1 leu (10.000 lei). Favoritele mele erau cele cu pizza și ardei iute. Exista și varianta de popcorn, dar nu erau cele mai reușite. Biscuiții Bazzaconi . Ultima oară se găseau la kilogram, dar nu aveau același gust.  Îmi placeau foarte mult cei cu măsline și brânză. Erau produse tot de Stand...

Petiția și prostia

Petițiile au și ele rolul lor atunci când „nu se mai poate”. Nu știu cât de eficiente sunt în unele situații. Am întâlnit situații în care o petiție pe care am semnat-o a funcționat (cea pentru reabilitarea Gării Brașov), dar am semnat și petiții care, sincer, nu cred că au ajuns la cei care trebuiau „sensibilizați”. Însă, scandalul de acum câteva zile de pe internet cu petitia contra probei de bacalaureat la limba română a stârnit controverse. Eu totuși cred că este o glumă. Din ceea ce am citit, am înțeles că părinții se revoltă, deoarece limbajul folosit în elaborarea subiectelor îi încurcă pe copii. Cuvântul „interbelic”a fost picătura care a umplut paharul. Dragi părinți, e adevărat că bacalaureatul în țara noastră pe care o iubim și o urâm în același timp, este neadaptat cu zilele noastre, dar copiii învață la școală despre perioada interbelică. Trebuiau să știe măcar ce înseamnă. Și atunci și-ar fi amintit și operele. Eu consider că bacalaureatul și examenele naționale (ce...

Am citit o carte despre Ceaușescu...

       După 7 ani de la prima postare pe blog și după aproximativ 3 ani de pauză, mi-am amintit cât de mult îmi plăcea să scriu aici, să mai povestesc câte ceva. Pauza pe care am avut-o s-a datorat incertitudinii mele de a mai scrie și chiar de a mai activa pe orice rețea socială. Și pentru că nu m-am hotărât dacă să mai exist în online sau nu, mi-am zis că ar fi bine să mai scriu, deci măcar practic ceva cu plăcere.     După o perioadă în care nu prea am mai citit o carte pe de-a întregul, am zis că trebuie să revin la acest vechi obicei și bine am făcut. Am ales să citesc o carte care mi-a schimbat modul de a privi lucrurile.     Anul trecut, am pus ochii pe o carte despre Ceaușescu. De ce despre Ceaușescu? Păi, pentru că eram curioasă de ce unii oameni spun că a fost mai bine atunci decât acum și invers. Nu înțelegeam de ce această utopie privind comunismul și de unde atâta ură față de democrație. Însă citind această carte, am început să înțele...