Dacă vreodată aș
vrea să fiu o creație, dar nu o făptură,
aș dori să fiu un dulap. Un dulap într-un dormitor cu postere pe pereți,
cutii de bijuterii și cărți pline de aventuri. Dulapul este plin de haine și
pantofi pentru fiecare anotimp, rochi, pantaloni, cămăși, tricouri, sandale,
teneși sau șlapi. Nu ar lipsi nici accesoriul meu preferat, o eșarfă roșie așezată
pe una din ușile dulapului. Într-un chenar din camera unde se află dulapul,
statea așezat lângă o mușcată înflorită, un nasture uitat.
Fiind un dulap,
dintr-un dormitor, rar văd lumea de afară. Câteodată rămâne o ușă deschisă să
simt și eu miros de pască și drob, aud discuții despre procesul de încondeiere,
atunci știu că urmează ca înăuntrul meu o să se facă ordine. Da, e primăvară.
Aerul e uneori proaspăt, uneori e umezit. Un leagăn dintr-o curte alăturată nu
mai aduce a liniște, acum aduce a copilările. Doi clovni s-au gândit că a etira
niște baloane vor face ca primăvara să fie diferită. Nimic adevărat.
În dormitorul
unde mă aflu eu, stă scris numele unui partener media care are niște fotografii
demne de transpus în realitate cu ajutorul meu. Este evident că participă la o
altă probă dintr-un concurs de blogging ca partener SuperBlog. Nu e singurul
blog partener care deseori scrie de subseară tot felul de povești interesante
menite să-mi capteze atenția.
Îmi aduc aminte
de o poveste care mi-a rămas întipărită în memoria inelelor de lemn. Eram vorba
despre o după amiază însorită în care doi tineri se plimbau la marginea unui
lac. Peisajul era verde, lacul limpede, păsările cântau o melodie care aducea
aminte de înflorirea liliacului. Cei doi tineri erau fericiți, în așteptarea zilelor
fierbinți de vară, plănuiau o vacanță pe litoral. Plănuiau să petreacă în doi,
să fugă precum Romeo și Julietta. Nemulțumirea lor era legată de oamenii care
se împotriveau lor, astfel încât erau nevoiți să fugă. Își doreau să se
cunoască mai bine, să se bucure de razele soarelui și să se iubească în
valurile mării. Nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat mai departe, dar m-a făcut
să-mi doresc să evadez și eu, să nu mai fiu un simplu dulap. Îmi doresc să mă
iubească și pe mine cineva, să nu mai fiu atât de încărcat de haine purtate și
nepurtate. Aș vrea ca acel nasture din chenar să fie cusut acolo unde lipsește,
numai să nu mai fie singur. Poate cândva voi fi auzit. Speranța...moare ultima.
Asta e povestea
unui dulap. Dulapul din camera ta, drag superblogger, care poate îți insuflă
inspirație, poate nu. Poate că el te influențează să participi la Super Blog,
poate nu. Un lucru știu sigur: dragostea de scris vine din inimă.
Particip cu acest
articol la Spring SuperBlog 2017
Comentarii
Trimiteți un comentariu