Copilăria la bloc

Într-un an mă plângeam că nu prea mai sunt copii prin cartiere care să iasă la joacă în aer liber. M-am înșelat. Azi în spatele blocului unde locuiesc eu se jucau 3 băieței de 7-8 ani (ce-i drept, ei își fac veacul pe aici de vreun an, doar că acum cineva mi-a deschis ochii).

Îmi aduc aminte de vremurile când mă jucam în spatele blocului alături de prietenii mei (în general, prietene, băieți în cartier au apărut mai târziu). Copilăria la bloc se petrece atât afară, cât și în scară. Vara în scară ne jucam pentru că era prea cald, iarna erau calorifere fierbinți care ne încățlzeau mănușile și căciulie pentru a relua jocul de afară.

Eu în anul 2002

Ne plăcea să ne jucăm uneori în lift, am avut mare noroc că nu ne-am blocat, deși am urcat o dată singură și eram foarte ușoară, încât liftul nu pornea, însă o dată m-am blocat și m-a scos un vecin.

O altă amintire pe care o am legată de copilăria mea la bloc a fost când două prietene de ale mele au speriat poștașul care venise cu pensia bunicii mele, când de fapt trebuiau să mă sperie pe mine (și acum râd când îmi aduc aminte). Sau când am aruncat cu apă de la balcon și am udat un nene care era pe  bicicletă și a căzut.

O dată era să sparg geamul unui vecin cu o minge de tenis, când am vrut să le demonstrez prietenilor că pot lovi cu o mătură o minge. Am lovit atât de tare, încât mingea s-a oprit cu 1 cm înainte de fereastră. Am avut mare noroc că nu s-a spart.

Multe lucruri, care în lumea adulților sunt năzdrăvănii,
le-am făcut. A fost frumoasă copilăria mea, chiar dacă s-a petrecut la bloc, ne-am folosit de toate resursele posibile pentru a trăi din joc. Cred că asta fac și copiii din zilele noastre, atunci când nu se așează în fața internetului și a jocurilor virtuale.