Treceți la conținutul principal

Rapiditate.Online

O nouă probă Spring SuperBlog 2017 care se mulează perfect pe o situație trăită în ultimul timp. Datorită unor probleme de sănătate am ajuns la medic, și nu la orice medic, ci la stomatolog. Povestea mea cu stomatologii nu este cea mai plăcută, deoarece am avut de la grădiniță probleme dentare și nu îndrăzneam să merg datorită problemelor financiare.

Cu 10 ani în urmă am fost la un stomatolog care nu m-a ajutat foarte mult, a aplicat soluții temporale care după câțiva ani mi-au făcut mai mult rău decât bine, dar nu am avut suficienți bani încât să ajung pe la o clinică să îmi repar ce au stricat alții. Pe măsură ce trecea timpul mă gândeam serios la un aparat dentar, atât din motive estetice, cât și din motive medicale.

Am reusit să mă angajez și să merg la stomatolog, chiar la o clinică privată. La o radiografie am aflat motivul pentru care am probleme dentare: dinți înghesuiți care provoacă o spălare incorectă a dinților. E clar, este nevoie de aparat dentar. Dar aparatul dentar costă....și nu e ieftin deloc..

Dar soluții există, nu e caz de disperare. Suntem în secolul tehnologiei ultra moderne, dovada fiind și rapiditatea serviciilor (mai e de lucru pentru cele de la stat), în special cele bancare. Creditul rapid online este un serviciu de credit nebancar care îți oferă un ajutor rapid, la nevoie, cu minim de documente (copie CI, extras de cont, fluturaș de salariu/cupon de pensie). În 30 de zile îți poți achita creditul cu o dobândă de 1,2% pe zi, fără comisioane.

E bine să știi că poți apela la un împrumut urgent atunci cânt te afli într-o situație care te obligă să fi strâmtorat, și e bine să știi că îl poți achita rapid. Pe mine de exemplu, m-ar ajuta să îmi achit rapid aparatul dentar de care am nevoie și pe care plănuiesc să-l achizioționez și să-l port din luna mai. M-ar ajuta să-l plătesc pe loc fără a mai fi nevoie să îmi fac un card de credit pentru care nu aș obține sume mici.


Trăim în zilele în care se totul este ușurat de mediul online. Inclusiv urgențele financiare, cel puțin dacă îți este rușine să apelezi la vreo rudă. Din păcate, trăim într-o lume în care nu mai poți face nimic fără bani (și ăia sunt pe card).


În rest, vă doresc numai bine, iar pentru că astăzi a fost 1 aprilie, mult noroc (dacă ați fost păcăliți) și voie bună tot anul (dați ați păcălit)!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Snacks-uri și dulciuri de mult uitate

Eu sunt fana snacks-urilor. Încă de când eram copil ronțăiam tot felul de pufuleți aromați în fața blocului sau le cumpăram de la chioșcurile (erau parcă vreo 5 și mereu era tentație să privești în vitrină) din drum spre casă sau din drum spre școală. De foarte multe ori nu rezistam să nu desfac punga pe drum. Așa că m-am informat și am aflat de firma Standard Snacks care producea snacks-urile Oups, că a intrat în insolvență. Nu-i de mirare că acestea nu mai există. Așa că astăzi voi povesti puțin despre snacks-urile de mult uitate. Voi începe cu preferatele mele: OUPS! Senzaționale! Nu se mai fabrică așa ceva de foarte mult timp. Nu erau scumpe, dacă îmi amintesc bine costau estimativ 1 leu (10.000 lei). Favoritele mele erau cele cu pizza și ardei iute. Exista și varianta de popcorn, dar nu erau cele mai reușite. Biscuiții Bazzaconi . Ultima oară se găseau la kilogram, dar nu aveau același gust.  Îmi placeau foarte mult cei cu măsline și brânză. Erau produse tot de Stand...

Amintiri de pe Yahoo Messenger

Nu aveți cum să nu vă amintiți de Yahoo Messenger. Chiar nu aveți cum! O parte din persoanele care au descoperit internetul prin perioada lui 2006 deschideau calculatoarele cu gândul la o persoană de care era îndrăgostit(ă) sau la cum să se evidențieze. Iată aici câteva amintiri de pe Yahoo Messenger: Sing In . Majoritatea dintre noi nu ne mai introduceam ID-ul și parola, și chiar încercam să fim și „Invisible to everyone” atunci când nu aveam chef de vorbit. Unii dintre noi aveam cele mai ciudate ID-uri. Îmi aduc aminte că aveam în lista de prieteni, Bebeloosha tha sau  Jmekeroo  și niște bule care doreau să fie un efect. Credeți-mă, că nici până în ziua de azi nu știu cine sunt oamenii ăia. Statusurile și avatarele . Existau persoane care aveau zilnic ceva scris la status. Dar cele mai folosite erau: DND (Do Not Disturb), BRB (Be Right Back) - eu încă îl mai folosesc, LOL (Laughing Out Loud). Unele persoane aveau un progrămel și le apărea la status ce muzică ascultau....

Românii si mobbing-ul

Câți dintre noi am fost puși în situația de a fi umiliți la locul de muncă de colegi sau de șef? Câți dintre noi am plecat triști și descurajați de la locul de muncă? Câți dintre noi considerăm că suntem încărcați de sarcini și responsabilități la serviciu? Sunt sigură că dacă aș fi acum într-o sală cu 100 de persoane și aș adresa aceste întrebări, 80 de persoane ar ridica mâna la toate cele trei întrebări. Oare acest lucru este în regulă pentru o societate în dezvoltare? M-am gândit să mă leg exact de fenomenul de mobbing, asta deoarece am simțit asta pe propria piele cândva și încă o resimt din când în când, încercând să sper că nu se repetă fenomenul. Conform Wikipedia, mobbing-ul este „exercitarea stresului psihic asupra cuiva la locul de activitate”. Ceea ce înseamnă că mobbing-ul este un fenomen negativ creat de alții față de cineva. La noi, la români, se poartă. Românii sunt un popor agresiv. Un popor care îndură, dar în același timp înjură printre dinți sau în gura mare ...