Astăzi este Ziua Pământului. O zi deosebită pentru cei care locuim pe Terra, dar în același timp o zi ca oricare alta, mai ales pentru cei care nu știu ce se sărbătorește astăzi. Nu e trecută în calendar, deși ar trebui să fie, ziua de 22.04.2016 parcă a reînviat (așa cum un om de ziua lui se simte special, sau ar trebui să se simtă), așa este și vremea de afară.
Ziua Pământului ar trebui sărbătorită zilnic. Cum? Simplu de tot. Să învățăm și să aplicăm pur și simplu aruncarea gunoaielor la coș (știu că pentru țiganii de răscolesc este greu, dar asta e altă poveste), de a nu rupe flori atunci când suntem în pădure sau pe munte, de a nu mai arunca franzele la Lacul din Noua sau mă rog, în toate apele din lume (am vrut să dau un exemplu concret de poluare), de a lăsa mersul la grătar puțin deoparte și de prefera picnicul cu fructe și legume (măcar pentru o zi) etc.
Vă fac o invitație; priviți astăzi pe geam în cartierul unde locuiți sau în cafeneaua unde sunteți (sigur sunteți pe terasă), încercați să adulmecați și să zâmbiți. Apoi să-mi scrieți ce ați văzut/simțit. Astfel de răspunsuri sunt bine venite oricând. Pământul ne iubește. Noi îl iubim pe el?
P.S sunt tristă că nu avem echipă pentru Jocurile Olimpice la gimnastică și România a fost descalificată la Eurovision, cred că se putea face mai mult. Anyway, enjoy the life!

Comentarii
Trimiteți un comentariu