Treceți la conținutul principal

Societate tip „junk-food”?

În timp ce lucrez la lucrarea de licență, m-am (re)întalnit aș spune eu, cu o carte foarte interesantă care scoate în evidență lucruri ce se petrec la nivelul societatii actuale.

Vă place să mâncați de la fast-food? Considerați că nu mai aveți timp să luați masa acasă sau pur și simplu nu mai aveți timp/chef să gătiți? Dacă răspundeți cu da, la cel puțin una din întrebări, citind această carte, veți descoperi că în spatele industriei fast-food, stă în primul rând alegerea noastră de a mânca junk food, iar în al doilea rând se află valori ale societății pe care nu le conștientizăm.

Autorul prezintă valorile după care societatea „tip fast-food” se ghidează. Acestea sunt precum mâncarea de acest tip: preparată rapid, cu calorii multe și care dau dependență. Așa este și societatea actuală: mereu pe fugă, care nu mai arde atâtea calorii precum ardea cândva (în sensul faptului că societatea a devenit mai comodă, tinde mai mult spre lux) și care dă dependența de „nimicuri”.

Recomand cu căldură cartea lui George Ritzer, „McDonaldizarea societății” (care mi-a dat dependența de a o citi) pentru a putea avea o viziune mai în ansamblu în privința vieții noastre de zi cu zi. Cartea impresionează și în același timp oferă controversă.


Între timp, eu mă întorc la munca mea pentru finalul studiilor. Mult spor la citit!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Snacks-uri și dulciuri de mult uitate

Eu sunt fana snacks-urilor. Încă de când eram copil ronțăiam tot felul de pufuleți aromați în fața blocului sau le cumpăram de la chioșcurile (erau parcă vreo 5 și mereu era tentație să privești în vitrină) din drum spre casă sau din drum spre școală. De foarte multe ori nu rezistam să nu desfac punga pe drum. Așa că m-am informat și am aflat de firma Standard Snacks care producea snacks-urile Oups, că a intrat în insolvență. Nu-i de mirare că acestea nu mai există. Așa că astăzi voi povesti puțin despre snacks-urile de mult uitate. Voi începe cu preferatele mele: OUPS! Senzaționale! Nu se mai fabrică așa ceva de foarte mult timp. Nu erau scumpe, dacă îmi amintesc bine costau estimativ 1 leu (10.000 lei). Favoritele mele erau cele cu pizza și ardei iute. Exista și varianta de popcorn, dar nu erau cele mai reușite. Biscuiții Bazzaconi . Ultima oară se găseau la kilogram, dar nu aveau același gust.  Îmi placeau foarte mult cei cu măsline și brânză. Erau produse tot de Stand...

Petiția și prostia

Petițiile au și ele rolul lor atunci când „nu se mai poate”. Nu știu cât de eficiente sunt în unele situații. Am întâlnit situații în care o petiție pe care am semnat-o a funcționat (cea pentru reabilitarea Gării Brașov), dar am semnat și petiții care, sincer, nu cred că au ajuns la cei care trebuiau „sensibilizați”. Însă, scandalul de acum câteva zile de pe internet cu petitia contra probei de bacalaureat la limba română a stârnit controverse. Eu totuși cred că este o glumă. Din ceea ce am citit, am înțeles că părinții se revoltă, deoarece limbajul folosit în elaborarea subiectelor îi încurcă pe copii. Cuvântul „interbelic”a fost picătura care a umplut paharul. Dragi părinți, e adevărat că bacalaureatul în țara noastră pe care o iubim și o urâm în același timp, este neadaptat cu zilele noastre, dar copiii învață la școală despre perioada interbelică. Trebuiau să știe măcar ce înseamnă. Și atunci și-ar fi amintit și operele. Eu consider că bacalaureatul și examenele naționale (ce...

Am citit o carte despre Ceaușescu...

       După 7 ani de la prima postare pe blog și după aproximativ 3 ani de pauză, mi-am amintit cât de mult îmi plăcea să scriu aici, să mai povestesc câte ceva. Pauza pe care am avut-o s-a datorat incertitudinii mele de a mai scrie și chiar de a mai activa pe orice rețea socială. Și pentru că nu m-am hotărât dacă să mai exist în online sau nu, mi-am zis că ar fi bine să mai scriu, deci măcar practic ceva cu plăcere.     După o perioadă în care nu prea am mai citit o carte pe de-a întregul, am zis că trebuie să revin la acest vechi obicei și bine am făcut. Am ales să citesc o carte care mi-a schimbat modul de a privi lucrurile.     Anul trecut, am pus ochii pe o carte despre Ceaușescu. De ce despre Ceaușescu? Păi, pentru că eram curioasă de ce unii oameni spun că a fost mai bine atunci decât acum și invers. Nu înțelegeam de ce această utopie privind comunismul și de unde atâta ură față de democrație. Însă citind această carte, am început să înțele...