Colț de Rai

Weekendul acesta am avut ocazia de a locui în curtea unei mânăstiri. Nu am dormit în curte, asta-i clar, dar am partipat la o tabără ortodoxă.

Nu sunt o persoană bisericoasă, nu cred în anumite valori pe care le transmit preoții. În plus, m-am lovit de așa-ziși oameni „credincioși” la Biserică care m-au scârbit total prin modul lor de a critica alți oameni în timp ce tu te rogi, sau de a-ți spune care este eticheta ta la slujbă.

Cred că există Dumnezeu. Însă nu cred în cântecele bisericești sau în oamenii care spun că tu nu-l iubești pe Dumnezeu dacă nu ții post, etc.

Iubesc în felul meu. Chiar și pe Dumnezeu.Știu că nu este modul clasic, însă asta simt. Cel mai bine mă simt atunci când nu este nimeni în Biserică, după ce mă rog și aprind câte o lumânare, chiar simt că am pace în suflet. Chiar e o chestie de încercat.

Nu orice om este capabil de a avea o viață de mânăstire. Eu recunosc că nu aș putea. Am admitație pentru omul care poate face asta o viață întreagă, chiar este un sacrificiu.

Însă colțul meu de Rai este acasă cu oamenii la care țin. Și mai știu că Dumnezeu este pentru toți unul, fie că ești alb, negru sau chinez, fie că ești arab sau american.

Doamne ajută!