Treceți la conținutul principal

Cucoanele din autobuz

Pățanie pe mine astăzi în autobuzul 17: aveam un rucsac uriaș cu mine deoarece trebuia să-l returnez cuiva și cum în atuobuz erau locuri libere am decis să mă așez la unul din scaunele din margine. Toate bune și frumoase până când în stație la Sanitas au urcat două cucoane (după atitudine le-aș numi de fapt babe grăbite), una cu o plasă în care avea o orhidee și cealaltă, care era în spatele ei și părea că mai are un pic și o ia la fugă. Locuri libere în 17 aproximativ: 25 - 30 de locuri (era lung). Cucoana cu numărul 1, a ținut neapărat să stea lângă mine. I-o fi plăcut moaca mea sau faptul că aveam un ditamai rucsacul pe genunchii mei. M-a rugat totuși frumos dacă poate să ia loc lângă mine și acum vine partea care m-a deranjat: nici bine nu i-am făcut loc că baba grăbită numărul 1 a dat să intre să ia loc și mă calcă cu tocul de la pantofi (dar mă calcă tată, nu așa la mișto) după care își aruncă fundul pe scaun și nu zice nimic, iar baba grăbită numărul 2 o împinsese ca să se așeze pe alt loc, după care privea către mine. Oare se întreceau care să mă împingă mai tare pe mine? Sau poate era supărată că a pierdut cursa. Chiar nu înțeleg.

O altă chestie care o am cu cucoanele din autobuz este la capătul de linie. Frate, nu te lasă nici să cobori, doar ca să urce ele să se așeze jos. Scenele cele mai enervante sunt atunci când este câte o doamnă cu copil mic și nu poate coborî cu viteza luminii, ci trebuie să ai un pic de răbdare, iar ele mai au un pic și îi mai plimbă o dată cu autobuzul.

Gata cu frustrarea mea!

Voi ce pățanii ați avut cu cucoanele din autobuz?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Snacks-uri și dulciuri de mult uitate

Eu sunt fana snacks-urilor. Încă de când eram copil ronțăiam tot felul de pufuleți aromați în fața blocului sau le cumpăram de la chioșcurile (erau parcă vreo 5 și mereu era tentație să privești în vitrină) din drum spre casă sau din drum spre școală. De foarte multe ori nu rezistam să nu desfac punga pe drum. Așa că m-am informat și am aflat de firma Standard Snacks care producea snacks-urile Oups, că a intrat în insolvență. Nu-i de mirare că acestea nu mai există. Așa că astăzi voi povesti puțin despre snacks-urile de mult uitate. Voi începe cu preferatele mele: OUPS! Senzaționale! Nu se mai fabrică așa ceva de foarte mult timp. Nu erau scumpe, dacă îmi amintesc bine costau estimativ 1 leu (10.000 lei). Favoritele mele erau cele cu pizza și ardei iute. Exista și varianta de popcorn, dar nu erau cele mai reușite. Biscuiții Bazzaconi . Ultima oară se găseau la kilogram, dar nu aveau același gust.  Îmi placeau foarte mult cei cu măsline și brânză. Erau produse tot de Stand...

Am citit o carte despre Ceaușescu...

       După 7 ani de la prima postare pe blog și după aproximativ 3 ani de pauză, mi-am amintit cât de mult îmi plăcea să scriu aici, să mai povestesc câte ceva. Pauza pe care am avut-o s-a datorat incertitudinii mele de a mai scrie și chiar de a mai activa pe orice rețea socială. Și pentru că nu m-am hotărât dacă să mai exist în online sau nu, mi-am zis că ar fi bine să mai scriu, deci măcar practic ceva cu plăcere.     După o perioadă în care nu prea am mai citit o carte pe de-a întregul, am zis că trebuie să revin la acest vechi obicei și bine am făcut. Am ales să citesc o carte care mi-a schimbat modul de a privi lucrurile.     Anul trecut, am pus ochii pe o carte despre Ceaușescu. De ce despre Ceaușescu? Păi, pentru că eram curioasă de ce unii oameni spun că a fost mai bine atunci decât acum și invers. Nu înțelegeam de ce această utopie privind comunismul și de unde atâta ură față de democrație. Însă citind această carte, am început să înțele...

Petiția și prostia

Petițiile au și ele rolul lor atunci când „nu se mai poate”. Nu știu cât de eficiente sunt în unele situații. Am întâlnit situații în care o petiție pe care am semnat-o a funcționat (cea pentru reabilitarea Gării Brașov), dar am semnat și petiții care, sincer, nu cred că au ajuns la cei care trebuiau „sensibilizați”. Însă, scandalul de acum câteva zile de pe internet cu petitia contra probei de bacalaureat la limba română a stârnit controverse. Eu totuși cred că este o glumă. Din ceea ce am citit, am înțeles că părinții se revoltă, deoarece limbajul folosit în elaborarea subiectelor îi încurcă pe copii. Cuvântul „interbelic”a fost picătura care a umplut paharul. Dragi părinți, e adevărat că bacalaureatul în țara noastră pe care o iubim și o urâm în același timp, este neadaptat cu zilele noastre, dar copiii învață la școală despre perioada interbelică. Trebuiau să știe măcar ce înseamnă. Și atunci și-ar fi amintit și operele. Eu consider că bacalaureatul și examenele naționale (ce...