Povestea cu ursul

Brașovul este un oraș care are și minusurile lui. Unul dintre acestea se datoreaza urșilor care le place viața la oraș.

De ce ursul coboară în oraș? Ei bine, toate studiile posibile au menționat că în momentul în care unui animal sălbatic îi este foarte foame, el migrează în căutarea hranei. Când spun că migrează nu mă refer la alte țări, ci la alte locuri, ușor departe de „casa” lui. Pentru că orașele s-au extins și la marginea pădurii și pentru că deșeurile de la containere au mirosuri puternice (aruncăm mâncare, ambalejele păstrează mirosul alimentelor, ca de exemplu, ambalajul de ciocolată miroase a ciocolată câteva zile, etc.), atunci ursul își face simțită prezența.

Am aflat și eu anul trecut de la o persoană specializată că ursul este de fapt un animal curios, care are nevoie de foarte multă hrană pentru că hibernează iarna si nu atacă decât dacă îi ameninți teritoriul sau puii. Altfel, el nu are nicio treabă cu tine. Si există anumite tactici care se aplică în caz de întâlnire sau atac a lui Moș Martin: în primul rând, nu fugi ca apucatul (căci va veni după tine, și are viteză), în al doilea rând, nu te preface că leșini: Anton Pann când a scris povestea cu ursul, nu la urs se referea. Copacul nu este soluție, are niște gheare fenomenal de mari, astfel, ajunge înaintea ta în copac. Cel mai bine este să ai la îndemână un fluier, o sonerie (da, merg și manelele date la maxim) - ursului îi este frică de oameni și de zgomote puternice. În momentul întâlnirii, ridicați mâinile în sus sau pe lateral si vorbiti foarte tare, nu priviți în ochi animalul.

Scriu acest articol, pentru că de curând au tot fost atacați oameni de urși - fie au fost singuri în pădure sau pe munte (o greșală din start: în astfel de excursii pleci la drum cu cel puțin 3 prieteni), fie nu au știut să reacționeze. Autoritățile au preferat să omoare animalul, în loc să-l ducă la Zărnești în rezervație.

Apropo de asta, nu trebuia să existe pădurar? Mi-ar plăcea să-mi răspundă cineva la această întrebare. Pentru că un pădurar trebuie să se ocupe cu soluții pentru animalele din pădure. De defrișări și construcții de case în pădure nu mai vorbesc că dau în altele.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Snacks-uri și dulciuri de mult uitate

Despre mine la 16 ani

1 an cu aparat dentar - cum a fost?