Viața de student
este deosebită și plină de oprtunități. Nu este săptămână să nu afli de câte o
oportunitate care s-ar putea să-ți priască mai târziu în viață, dar și care
poate fi o amintire care să le-o povestești părinților, prietenilor,
profesorilor, copiilor și chiar, nepoților.
Pe lângă studiu
sau a fi la facultate, să fi student înseamnă și să experimentezi.
Experimentarea profesională este foarte importantă în acesată perioadă de
formare. Însă cea mai interesantă experiență este cea a schimbului cultural. E
mișto să vezi prin facultate turiști cu care împarți aceleași cursuri. Dar asta
înseamnă că cineva la rândul său, a făcut schimb cu ei și a plecat deasemenea
într-o țară străină pentru a vedea cum este pe acolo și pentru a se dezolta din
toate punctele de vedere.
Cea mai
interesantă oportunitate mi se pare a fi vacanța work and travel
care îți oferă șansa și să lucrezi și să călătorești prin Statele Unite pe
perioada vacanței de vară. Ca să nu mai spun, de câștigarea experienței nu doar
profesionale, ci și culturale și de câștigul bănesc, avantaje work and travel.
Însă dacă vreodată aș avea de gând să călătoresc desigur că aș alege work and
travel. Datorită entuziasmului care îl voi avea, cu siguranță voi începe un jurnal de
călătorie și ar suna cam așa:
#jurnaldecălătorie
Astăzi, am pornit
pentru prima dată spre SUA, mai precis spre Los Angeles, stat unde îmi doream
să ajung dintodeauna. Aici voi fi angajată ca hostess la un restaurant clasic în
apropierea oceanului. Abia aștept să simt mirosul apei oceanice și să mă cufund
în nisipul de pe plajă atunci când voi avea timp liber. M-am asigurat că am în
valiză costumul de baie, crema de soare, rochii (de la cele de plajă, până la cele
de seară), parfumul preferat, periuța de dinți, prosopul de baie și incă un lucru care nu este
necesar să fie pus într-un geamantan: buna dispoziție.
Deși mi-este
frică să zbor cu avionul, tot drumul nu mă voi gândi decât la clima
mediteraneană a Los Angeles-ului, la primul meci de baseball care îl voi
viziona pe Stadionul Dodger, să aflu ce recorduri s-au mai depășit la Guinness
World Record Museum sau să văd mari actori din ceară la muzeul Hollywood Wax
Museum.
Un lucru pentru
care mai sunt nerăbdătoare ar fi să-mi petrec o zi întreagă pe plajă, din când
în când să mă arunc în valurile oceanului și să cunosc oameni de toate vârstele
și naționalitățile, căci asta înseamnă schimb cultural. Cu siguranță că nu voi
dormi în această vacanță de neuitat!
Dar să nu uităm
totuși că am venit să și muncim. Sunt foarte nerăbdătoare să îmi cunosc colegii
cu care voi împărți această experiență minunată și cu care sper să îmi leg o
prietenie de lungă durată. Sunt emoționată!
După ce mă voi
intoarce acasă și îmi voi mai permite o vacanță specială, voi alege Europa și
anume, circuite
cu autocarul, iar Croația sună bine, nu-i așa?
Acum, scriu
pentru SuperBlog2015, dar asta nu înseamnă că nu pot visa la o vacanță
specială. #jurnaldesuperblogger.
Comentarii
Trimiteți un comentariu