Vine vara, bine îmi pare!

marți, 18 aprilie 2017

Ce ar fi, dacă aș fi....un dulap

Dacă vreodată aș vrea să fiu o creație, dar nu o făptură,  aș dori să fiu un dulap. Un dulap într-un dormitor cu postere pe pereți, cutii de bijuterii și cărți pline de aventuri. Dulapul este plin de haine și pantofi pentru fiecare anotimp, rochi, pantaloni, cămăși, tricouri, sandale, teneși sau șlapi. Nu ar lipsi nici accesoriul meu preferat, o eșarfă roșie așezată pe una din ușile dulapului. Într-un chenar din camera unde se află dulapul, statea așezat lângă o mușcată înflorită, un nasture uitat.

Fiind un dulap, dintr-un dormitor, rar văd lumea de afară. Câteodată rămâne o ușă deschisă să simt și eu miros de pască și drob, aud discuții despre procesul de încondeiere, atunci știu că urmează ca înăuntrul meu o să se facă ordine. Da, e primăvară. Aerul e uneori proaspăt, uneori e umezit. Un leagăn dintr-o curte alăturată nu mai aduce a liniște, acum aduce a copilările. Doi clovni s-au gândit că a etira niște baloane vor face ca primăvara să fie diferită. Nimic adevărat.

În dormitorul unde mă aflu eu, stă scris numele unui partener media care are niște fotografii demne de transpus în realitate cu ajutorul meu. Este evident că participă la o altă probă dintr-un concurs de blogging ca partener SuperBlog. Nu e singurul blog partener care deseori scrie de subseară tot felul de povești interesante menite să-mi capteze atenția.

Îmi aduc aminte de o poveste care mi-a rămas întipărită în memoria inelelor de lemn. Eram vorba despre o după amiază însorită în care doi tineri se plimbau la marginea unui lac. Peisajul era verde, lacul limpede, păsările cântau o melodie care aducea aminte de înflorirea liliacului. Cei doi tineri erau fericiți, în așteptarea zilelor fierbinți de vară, plănuiau o vacanță pe litoral. Plănuiau să petreacă în doi, să fugă precum Romeo și Julietta. Nemulțumirea lor era legată de oamenii care se împotriveau lor, astfel încât erau nevoiți să fugă. Își doreau să se cunoască mai bine, să se bucure de razele soarelui și să se iubească în valurile mării. Nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat mai departe, dar m-a făcut să-mi doresc să evadez și eu, să nu mai fiu un simplu dulap. Îmi doresc să mă iubească și pe mine cineva, să nu mai fiu atât de încărcat de haine purtate și nepurtate. Aș vrea ca acel nasture din chenar să fie cusut acolo unde lipsește, numai să nu mai fie singur. Poate cândva voi fi auzit. Speranța...moare ultima.

Asta e povestea unui dulap. Dulapul din camera ta, drag superblogger, care poate îți insuflă inspirație, poate nu. Poate că el te influențează să participi la Super Blog, poate nu. Un lucru știu sigur: dragostea de scris vine din inimă.


Particip cu acest articol la Spring SuperBlog 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu