Și psihologul plânge câteodată
Mi-a fost foarte greu să scriu această postare. Nici faptul că o citiți voi, nu mă face să-mi fie mai ușor, dar știu că poate printre citititorii mei se va afla cineva căruia i se va părea utilă postarea sau cel puțin îi va da de gândit. Dar atenție: trebuie citit până la capăt pentru a înțelege!
În prezent lucrez ca și consilier școlar în Brașov. Majoritatea persoanelor cu care intru în contact îmi spun că sunt psiholog, deși am menționat de foarte multe ori că eu sunt pedagog, însă tot psiholog mi se spune. Probabil pentru că așa mă văd cei din jur. Dar asta nu mă deranjează în totalitate, pentru că oamenii oricum aleg de obicei calea cea mai ușoară pentru a identifica pe cineva sau pentru a-i găsi locul undeva.
Și plâng. Nu, nu cu lacrimi adevărate. Ci cu gândurile îmi plâng. Gândurile care mă întristează și mă fac să mă întreb dacă îi ajut pe alții atunci când fug după ei pentru a-i ajuta. Sau dacă mă rog de anumite persoane să facă ceva pentru a ieși dintr-o situație nepotrivită. Sau dacă încerc să ajung la anumite persoane lipsite de ajutor, mă blochez datorită mentalităților defectuoase.
E foarte greu să fi consilier într-o școală. Și asta datorită oamenilor care nu încearcă să întrebe, pentru că se tem. Se tem că cineva le calcă intimitatea. Se tem pentru că e greu să recunoști că ai ceva pe suflet sau că nu se cunosc suficient de bine pe ei înșiși și cineva i-ar putea demasca.
Mi-ar plăcea să existe o educație în acest sens și chiar oamenii care au nevoie de ajutor să-l ceară civilizat, iar legea consilierilor școlari ar fi minunat dacă s-ar schimba, dar cel mai bine, fiecare dorință pe rând.
Știu că mentalitățile sunt cel mai greu de schimbat, însă vreau să vă spun că soluțiile vin întodeauna căutând ajutor. Iar părinților care citesc această postare: educați copiii în sensul apelării la consilierul școlar atunci când copilul are nevoie de umărul unui adult pentru a fi protejat de influențele negative care îl înconjoară. Lăsați orgoliul la o parte, nu aduce decât deservicii, în special copilului dumneavoastră. A apela la un psiholog/pedagog nu înseamnă neapărat că ai o problemă.
Din educația celor 7 ani de acasă pleacă aceste lucruri. Și nu numai. Nu știu câți dintre cei care citesc acum știu, dar peste 70 % din elevii dintr-o școală nu știu că există un consilier în școala lor. Sau că unii dintre ei nici nu cunosc ce este acela un consilier școlar. Educație, educație și iar educație. Gustați.
Și psihologul plânge câteodată. Dar se poate și bucura. Când? Atunci când ajută cu adevărat.
În prezent lucrez ca și consilier școlar în Brașov. Majoritatea persoanelor cu care intru în contact îmi spun că sunt psiholog, deși am menționat de foarte multe ori că eu sunt pedagog, însă tot psiholog mi se spune. Probabil pentru că așa mă văd cei din jur. Dar asta nu mă deranjează în totalitate, pentru că oamenii oricum aleg de obicei calea cea mai ușoară pentru a identifica pe cineva sau pentru a-i găsi locul undeva.
Și plâng. Nu, nu cu lacrimi adevărate. Ci cu gândurile îmi plâng. Gândurile care mă întristează și mă fac să mă întreb dacă îi ajut pe alții atunci când fug după ei pentru a-i ajuta. Sau dacă mă rog de anumite persoane să facă ceva pentru a ieși dintr-o situație nepotrivită. Sau dacă încerc să ajung la anumite persoane lipsite de ajutor, mă blochez datorită mentalităților defectuoase.
E foarte greu să fi consilier într-o școală. Și asta datorită oamenilor care nu încearcă să întrebe, pentru că se tem. Se tem că cineva le calcă intimitatea. Se tem pentru că e greu să recunoști că ai ceva pe suflet sau că nu se cunosc suficient de bine pe ei înșiși și cineva i-ar putea demasca.
Mi-ar plăcea să existe o educație în acest sens și chiar oamenii care au nevoie de ajutor să-l ceară civilizat, iar legea consilierilor școlari ar fi minunat dacă s-ar schimba, dar cel mai bine, fiecare dorință pe rând.
Știu că mentalitățile sunt cel mai greu de schimbat, însă vreau să vă spun că soluțiile vin întodeauna căutând ajutor. Iar părinților care citesc această postare: educați copiii în sensul apelării la consilierul școlar atunci când copilul are nevoie de umărul unui adult pentru a fi protejat de influențele negative care îl înconjoară. Lăsați orgoliul la o parte, nu aduce decât deservicii, în special copilului dumneavoastră. A apela la un psiholog/pedagog nu înseamnă neapărat că ai o problemă.
Din educația celor 7 ani de acasă pleacă aceste lucruri. Și nu numai. Nu știu câți dintre cei care citesc acum știu, dar peste 70 % din elevii dintr-o școală nu știu că există un consilier în școala lor. Sau că unii dintre ei nici nu cunosc ce este acela un consilier școlar. Educație, educație și iar educație. Gustați.
Și psihologul plânge câteodată. Dar se poate și bucura. Când? Atunci când ajută cu adevărat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu