Pentru că am promis că voi relata diverse experiențe din care am învățat câte ceva, îmi voi ține cuvântul și am să povestesc despre cum am învățat să apreciez munca oamenilor care lucrează în domeniul comerțului.
Totul a început în anul 2012 când am terminat liceul. Nu aveam curaj să mă înscriu la facultate și nici bani să îmi rezerv locul așa că mi-am căutat un loc de muncă. Am găsit relativ repede într-un supermarket din zona unde locuiesc. Candidasem pentru postul de casier. Toate bune și frumoase, însă locul de muncă nu era deloc pe placul meu: lucram în picioare, în curent, trebuia să fiu atentă la bani (care nu-mi ieșeau de fiecare dată) și trebuia să comunic mereu cu oameni morocănoși și enervați de statul la coadă. Era greu. Am plecat și am încercat să lucrez în alt loc, gândindu-mă că poate va fi altfel acum că știu să umblu cu banii. Ei, ce să vezi! Am nimerit într-un alt loc, unde nu lucram cu bani, dar căram cartofi și pepeni, iar colegele mele nu erau deloc drăguțe.
Apoi am plecat din nou. Dezamăgită și totuși optimistă, am decis să mă întorc tot într-un supermarket. Atunci am descoperit că plecările mele frecvente din ultimele locuri de muncă se petreceau datorită faptului că detestam ceea ce făceam.Ca să vă explic mai clar ce era greu în ce făceam:erau clienți care se enervau pe tine că te miști încet, deși calculatorul tău mergea îngrozitor de greu, existau clienți care ridicau tonul la tine pentru că eticheta produsului diferea de cel de la casă (deși nu aveai nicio legătură cu prețurile), banii mărunți se terminau repede pentru că erau persoane care veneau la 7 dimineața cu bancnote mari, iar unii încă se comportă după lozinca „clientul nostru, stăpânul nostru”, ceea îi transformă în niște frustați care au nevoie de servitoare.
Chiar dacă între timp m-am împrietenit cu colegi de ai mei, tot nu eram împlinită. Așa că am mers la facultate. Și acum sunt profesor, și blogger.
Eu însă am evoluat.
Acum când intru într-un magazin, am mereu grijă să salut și să mulțumesc atunci când sunt față în față cu un angajat, pentru că știu cât de grea este munca lui. Așa că nu ezita să-i înțelegi și să le zâmbești măcar din când în când. Poate îi vei face ziua mai bună și garantat te vei simți și tu la fel.
Totul a început în anul 2012 când am terminat liceul. Nu aveam curaj să mă înscriu la facultate și nici bani să îmi rezerv locul așa că mi-am căutat un loc de muncă. Am găsit relativ repede într-un supermarket din zona unde locuiesc. Candidasem pentru postul de casier. Toate bune și frumoase, însă locul de muncă nu era deloc pe placul meu: lucram în picioare, în curent, trebuia să fiu atentă la bani (care nu-mi ieșeau de fiecare dată) și trebuia să comunic mereu cu oameni morocănoși și enervați de statul la coadă. Era greu. Am plecat și am încercat să lucrez în alt loc, gândindu-mă că poate va fi altfel acum că știu să umblu cu banii. Ei, ce să vezi! Am nimerit într-un alt loc, unde nu lucram cu bani, dar căram cartofi și pepeni, iar colegele mele nu erau deloc drăguțe.
Apoi am plecat din nou. Dezamăgită și totuși optimistă, am decis să mă întorc tot într-un supermarket. Atunci am descoperit că plecările mele frecvente din ultimele locuri de muncă se petreceau datorită faptului că detestam ceea ce făceam.Ca să vă explic mai clar ce era greu în ce făceam:erau clienți care se enervau pe tine că te miști încet, deși calculatorul tău mergea îngrozitor de greu, existau clienți care ridicau tonul la tine pentru că eticheta produsului diferea de cel de la casă (deși nu aveai nicio legătură cu prețurile), banii mărunți se terminau repede pentru că erau persoane care veneau la 7 dimineața cu bancnote mari, iar unii încă se comportă după lozinca „clientul nostru, stăpânul nostru”, ceea îi transformă în niște frustați care au nevoie de servitoare.
Chiar dacă între timp m-am împrietenit cu colegi de ai mei, tot nu eram împlinită. Așa că am mers la facultate. Și acum sunt profesor, și blogger.
Eu însă am evoluat.
Acum când intru într-un magazin, am mereu grijă să salut și să mulțumesc atunci când sunt față în față cu un angajat, pentru că știu cât de grea este munca lui. Așa că nu ezita să-i înțelegi și să le zâmbești măcar din când în când. Poate îi vei face ziua mai bună și garantat te vei simți și tu la fel.
Comentarii
Trimiteți un comentariu